joi, 23 ianuarie 2014

Articole si scrisori

Forma maxima 

Din nou despre Apa De Piramida

Despre apa de piramida am mai scris. Revenim asupra acestui subiect la cererea tot mai insistenta a cititorilor, sperand totodata ca lumea stiintei va lua cu adevarat in serios unul dintre cele mai bizare fenomene energetice: efectul de piramida. Fara a pretinde intaietatea in domeniu, economistul Mircea Mugurel Serban a ajuns la cateva descoperiri spectaculoase, drept pentru care a fost invitat sa sustina o comunicare pe aceasta tema la "Institutul de sinteze planetare", cu sediul la Geneva. Fara a ne imagina ca apa de piramida este un panaceu universal, e limpede ca ea reprezinta o sansa si un posibil medicament al viitorului. Apa inseamna viata. N-ar fi exclus ca aici sa gasim misterul bolii si al dezechilibrului biologic. Miza e uriasa. Ar fi pacat sa o pierdem, in indiferenta si amanare.

- Domnule Mircea Mugurel Serban, sa recapitulam: ce efecte curative are apa de piramida?

- Efectul principal este cel de curatire. L-am simtit personal, eu avand un emfizem pulmonar, rezistent la tratamentul medicamentos obisnuit. Exasperat, am inceput tratamentul cu apa de piramida si, dupa numai cateva zile, am eliminat in timpul somnului o substanta maronie. Chiar daca pe moment m-am speriat, a doua zi m-am trezit complet refacut, fara febra, fara dureri. Am oferit apoi aceasta apa rudelor si efectul a fost acelasi. Toxinele se elimina rapid si insanatosirea este brusca. Cel mai spectaculos caz l-am obtinut cu fata unor medici, fata aflata deja in metastaza. Dupa o cura de cateva zile, bolnava s-a ridicat din pat, a inceput sa manance, a castigat in greutate, desi verdictul medical era cumplit: doar cateva zile de viata. Nu vreau sa dau sperante desarte bolnavilor de cancer. Eu nu vorbesc decat despre niste constatari personale.

- De la ultima noastra discutie despre apa de piramida a trecut ceva timp. La ce concluzie ati ajuns? Semnalele primite de la cititorii "Formulei As", care au folosit metoda dvs., au adus elemente noi?

- Punand cap la cap propriile observatii si marturiile mai multor persoane care au folosit apa de piramida, pot spune ca acest tratament este eficient in multe afectiuni, dar trebuie urmat pe o perioada mare de timp. Studiile arata ca apa de piramida sporeste imunitatea organismului, stopeaza evolutia multor boli (inclusiv a celor grave), mareste efectul medicamentatiei, dar - lucru important de stiut - nu o inlocuieste. Pe scurt, in afectiunile grave recomand ca apa de piramida sa fie folosita tot timpul, fara pauza.

- Ce anume va nemultumeste?

- As vrea ca acest fenomen sa fie studiat serios, in institute de cercetare si laboratoare specializate. Posibilitatile mele sunt fatalmente reduse. De pilda, as vrea sa stiu ce se intampla in alte tipuri de piramida. Apoi, e necesara o largire majora a cazuisticii. Fara indoiala, apa de piramida provoaca curatirea organismului si, in mod constant, tratamentul e insotit de eliminarea de toxine, mucoase etc. E necesar, insa, a stabili cu precizie eficienta apei in anumite boli, modul concret in care stimuleaza imunitatea etc.

- Conteaza atat de mult forma piramidei?

- Desigur. Piramidele pot fi - in opinia mea - de mai multe feluri: eterice, pamantoase si apoase. Eu cred in cea apoasa, care e superior vibrata. De fapt, piramida e o armonizare a apei cu energiile cosmice. Acest fenomen produce modificari notabile la nivelul microelementelor din apa. De pilda, creste cantitatea de fosfor si oxigen, bacteriile sunt distruse substantial etc. Personal, am constatat ca cea mai eficienta piramida este cea care respecta numarul de aur. Am primit multe scrisori legate, mai ales, de detaliile tehnice de realizare a piramidei. Celor interesati le pot spune ca o abatere de 1-2 mm de la dimensiunile standard nu modifica principiile curative. In schimb, orientarea pe punctele cardinale e foarte importanta.

- De fapt, ce este acest numar de aur?

- E o discutie destul de complicata pentru un nespecialist. In orice caz, se cunoaste de mult numarul de aur sau "proportia divina", numita astfel de calugarul Luca Paccioli, prieten si colaborator al lui Leonardo da Vinci. In diferite moduri, acest numar ne introduce in complexitatea fenomenelor ce au loc in mediul inconjurator, aspect sesizat de Kepler si de alti savanti. Personal, am constatat ca saltul electronilor pe orbitele atomice ale unor substante (spre exemplu, butadiena) respecta acest numar. Indubitabil, aceasta lume nu e intamplatoare si numarul de aur dovedeste ca exista creatie primordiala. Exista Dumnezeu. Pe buna dreptate, Einstein spunea: "Stiinta fara religie e schioapa. Religia fara stiinta e oarba".

- In ce consta, deci, secretul apei de piramida?

- In general vorbind, apa e prea putin studiata. Apa are un potential extraordinar, inca neexploatat cum trebuie. Actualmente, ma preocupa posibilitatea de a obtine energie din apa in sistem inchis, fara electroliza sau alt procedeu agresiv. Prea putin, de asemenea, se cunosc influentele acumularilor de apa asupra biotopului. Efectele se vad in recentele alunecari de pamant din Retezat, Herculane si alte zone. Ne-am obisnuit sa tratam cu usurinta aceasta problema. Cu apa, insa, nu te joci. Ea intretine viata si tot ea poate sa o distruga. Daca vrem o apa vie, trebuie sa fim atenti la amanunte. Spre exemplu, in perioada cu luna plina, daca nu respectam proportia de 2/3 din inaltimea piramidei, apa creste in aciditate.

- Cat de mult conteaza materialul din care e facuta piramida?

- Conteaza in primul rand forma, orice corp-forma geometrica dezvoltand un anumit tip de energie (campuri de sinteza), de natura (sursa) biologica si cosmica, cu efecte multiple si surprinzatoare. De pilda, fotografiat in infrarosu, vortexul format in interiorul unei piramide are configuratia acidului dezoxiribonucleic (Adn). Conteaza, de asemenea, si materialul. Lemnul ecraneaza usor. Aluminiul este energofag. Aurul si argintul se apropie ca performanta de cupru, dar costurile sunt, evident, descurajatoare.

- De ce nu va luptati mai mult pentru a obtine un brevet?

- De unul singur e foarte greu. Am fost la Osim, pentru brevetare, dar am fost trimis politicos la Oficiul pentru Drepturile de Autor. Nu am nici laboratoare complexe si nici bani pentru o munca de cercetare sustinuta. M-am gandit la o fundatie, dar am renuntat de teama suspiciunilor care pot sa apara. Prefer, deci, sa spun si altora interesati despre concluziile la care am ajuns, incercand sa fac bine, fara nici un gand de recompensa materiala. Daca cineva, candva, o sa duca mai departe micile mele descoperiri, asta va fi o rasplata suficienta.

Elemente de constructie

Se utilizeaza, ca material, sarma de cupru, intre 1,5 si 4 mm grosime, de regula neizolata. In cazul in care dispunem numai de sarma izolata, pentru a evita pierderea de timp, putem indeparta izolatia doar in zonele de contact, la cele cinci varfuri ale piramidei. Eu personal confectionez piramidele manual, prin indoirea la capete a celor noua bucati de sarma. Mentionez ca cel de-al noualea segment, respectiv stalpul central, trebuie sa fie coborat din varful piramidei pana la nivelul sarmelor de la baza piramidei.

Cei care dispun de cele necesare, precum si de pricepere si indemanare tehnica, pot confectiona piramide prin sudare, alamire etc., obtinand forme cat mai apropiate de perfectiune.

Cum am mai afirmat, utilizez un volum de apa care reprezinta a zecea parte din volumul piramidei. Totusi, mai adaug ca nu se produc efecte negative in conditiile unor abateri de 10%, daca nu avem posibilitatea unor masuratori exacte.

Ca proportii, de pilda, pentru circa 1,350 litri de apa, am construit piramide avand laturile bazei de 40 cm si muchiile de 38 cm fiecare; pentru doi litri, 45 cm, respectiv 42,8 cm; pentru 2,650 litri, 50 cm, respectiv 47,6 cm etc. Laturile bazei trebuie sa fie orientate, pe cat posibil, cat mai exact pe punctele cardinale.

Pentru evitarea patrunderii prafului si altor impuritati, piramida poate fi acoperita cu o folie de celofan, respectiv o alta piramida (husa), fara efecte negative. Mentionez ca am recurs la aceasta modalitate de protejare dupa cateva luni, cand obtinusem deja rezultate notabile.

Apa se pune sub piramida, in jurul stalpului, in vase din sticla sau din lut ars, cu deschidere larga (ex.: borcane). Inaltimea suprafetei apei trebuie sa fie cat mai sus posibil, in zona jumatatii superioare a inaltimii piramidei (in jumatatea inferioara, in unele faze ale lunii, se constata cresterea aciditatii).

Utilizarea apei

Apa se tine sub piramida timp de 24 de ore, ca regula generala. Nu am constatat efecte negative evidente daca, in unele imprejurari, am intarziat scoaterea vaselor de sub piramida. Este indicat ca acestea sa reprezinte insa exceptii, fara a se transforma in regula generala, pentru evitarea unei energizari exagerate.

Apa obtinuta in conditiile de mai sus poate fi pastrata in sticle cu dop o perioada mare, chiar si la frigider in timpul verii, consumandu-se dupa necesitati. In familia mea nu se consuma altfel de apa pentru baut. In primele zile se beau cantitati mai mici, pentru obisnuirea organismului. Aceasta apa se poate utiliza concomitent cu alte tratamente, pe care le potenteaza.

Sorin Preda
Articol in “Formula AS”, nr. 375, anul 1999 


------------------

Cercetatorul Mircea Serban, despre Proportia divina si piramida ideala

În urma articolelor despre teoria constructala, elaborata de inginerul american de origine româna Adrian Bejan, si despre sirul lui Fibonacci si numarul de aur, am primit la redactie si vizita altui cercetator în domeniu, bucuresteanul Mircea SERBAN. Pasiunea sa a prins contur, din mai multe puncte de vedere, ce nu pot face obiectul unui singur articol. În cele ce urmeaza, reproducem câteva dintre concluziile acestui cercetator, referitoare la proportia divina si la piramida ideala.                    

Constanta cercului are alta valoare!                    

Goethe întrevedea în spirala logaritmica derivata din proportia divina "simbolul matematic al vietii si al evolutiei spirituale". Inspiratia (?) l-a condus si pe d-l Mircea Serban la sesizarea unor corelatii existente între formele si corpurile geometrice, unele totalmente ignorate si neconsemnate în vreo lucrare de specialitate. Astfel este raportul dintre muchiile cubului si dodecaedru, egal cu numarul de aur. În mod surprinzator, unghiul de opozabilitate al palmei umane este acelasi cu controversatul unghi de la baza Piramidei lui Keops si - sustine cercetatorul român - cu cel de la baza Marii Piramidei Albe din China (de doua ori mai mare ca dimensiuni si de opt ori mai mare ca volum, decât prima). Un si mai interesant rezultat al cercetarilor d-lui Serban, numarul pi (constanta cercului), esential pentru matematica, are o alta valoare decât cea stiuta, respectiv 3,1446..., deci mai mare cu peste 3% si se calculeaza pe baza numarului de aur! Pâna în prezent, descoperirile de exceptie ale cercetatorului român nu au fost contestate de nimeni. Domnia sa considera, de altfel, ca aceasta corelatie va determina, mai devreme sau mai târziu, transformari esentiale în aproape toate domeniile stiintifice si mai ales în cel al stiintelor de granita.                   

Piramida si ADN-ul                    

D-l Serban a conceput o constructie piramidala, mai exact o proiectie plana având baza înscrisa într-un cerc cu raza egala cu numarul de aur. Concluzia sa a fost ca în piramidele cu o anumita configuratie apare si se dezvolta un tip special de energie, de natura biologica si cosmica, având efecte multiple si surprinzatoare. Ulterior, câtiva specialisti români aveau sa fotografieze în infrarosu vortexul format în interiorul unei piramide, stabilind ca acesta are configuratia spiralei ADN-ului uman! De altfel, asociatiile de idei, trecând prin matematica, dar si prin numerologie, sunt multiple. Din calculele d-lui Mircea Serban rezulta ca ar fi fost posibila utilizarea, de catre constructorii Marii Piramide, a unei alte constante a cercului (pi), derivata din proportia divina. Problema ramâne însa deschisa opiniei si analizei specialistilor. În ceea ce-l priveste, cercetatorul bucurestean ne-a declarat ca s-ar simti multumit daca ideile sale ar incita la meditatie un numar cât mai mare de specialisti si nespecialisti, asupra mesajului Marelui Arhitect al piramidelor, privind perfectiunea Creatiei. Meditatie la care îi invitam si pe cititorii "Magazinului".

miercuri, 28 aprilie 2004


------------------


Cheia Universului – Numarul de aur


O analiza a fetei arata ca un om este considerat mai frumos cu cat trasaturile sale respecta mai mult acest raport. Leonardo Davinci cunostea acest raport de aur si l-a folosit (unii zic cu cucces, mie nu prea imi place) pictura sa. Si altii au folosit in artaaceasta serie de numere descrisa de Fibonacci (drept pentru care se numeste seria lui Fibonaci) al caror raport dau numarul de aur.
Mai de curand am aflat ca un domn,  Mircea Mugurel Serban, a descoperit o relatie matematica intre pi=3,14 si phi=1,618. Desi nu am studiat problema, opinez ca implicatiile acestei relatii sunt similare cu ecuatia e=mc2 a lui Einstein, care a pus la indoiala Universul ca sistem inchis. In aceasta ordine de idei, am impresia ca demonstrarea acestei formule enuntate de acest domn, va avea ca urmare o dezvoltare a geometriei cercului in sensul scoaterii lui din limitarile impuse de viziunea clasica. Cum am spus, acestea sunt doar speculatiile mele formate fara un studiu satisfacator al problemei.
In ceea ce priveste formula respectiva, eu am incercat sa o verific si nu mi-a iesit calculul cu mai mult de 3 zecimale. Poate am gresit, poate am interpretat gresit formula, il voi ruga pe dl Serban sa ma lamureasca deoarece mi se pare o treaba importanta.
Importanta numarului de aur in natura este incontestabila, el este ubicuitar si se pare ca uil cautam. Deasemenea structura universului nostru avand la baza (sau in componenta) acest numar al armoniei, se leaga de studiile privind global scaling si structura de fractali a propagarii evenimentelor. Deasemenea voi face observatia ca propagarea pe structuri de tip fractali duce la cresterea frecventei per ansamblu, contrar viziunii fizicii clasice care sustine cresterea entropiei la nivel global.

septembrie 17, 2008 by adacian


------------------


Scrisori 

"Apa de piramida este miraculoasa. Multumiri d-lui Mircea Serban"

”Draga d-na Sanziana Pop,
"Formula As" este prietena mea, din iunie 1995. De la ea am invatat multe, stiti cum se spune: "Omul cat traieste invata". Citesc cu drag toate rubricile. Imi planific timpul sa o citesc pe toata odata si incep cu ultima pagina - nu stiu de ce, dar asa m-am obisnuit. E minunata! Mereu are ceva nou, folositor si interesant. Ma multumeste sufleteste si ma imbogateste spiritual. M-a ajutat de multe ori. Folositoare sunt toate rubricile, dar azi vreau sa va scriu despre "Apa de piramida", inventia d-lui Mircea Serban. De la 1 octombrie 1996, dupa ce am citit articolele aparute in cele doua numere, beau numai "apa de piramida". (Imi iau piramida si in concediu). Rezultatul este colosal. Dintr-o hipertensiva, cu o tensiune foarte mare, stadiul Ii - oscilatoare, cu tratamente diverse si internari in spital, am reusit sa ma stabilizez la un grad acceptabil, cu rare zile de tratament usor. Iarna faceam pneumonie, chiar si de doua ori. De atunci nici macar gripa nu s-a mai atins de mine. Citeam cu "ochii bagati in televizor" pana mi-am facut ochelari de distanta. Acum, nici nu-i mai folosesc. "Apa de piramida" este miraculoasa. Uneori ud si plantele din apartament - si cresc mai viguroase. Lauda si multumiri d-lui Mircea Serban si tuturor celor care, prin intermediul revistei dumneavoastra, impartasesc cu drag tot ce stiu spre binele nostru, al tuturor. Dumnezeu sa va tina sanatosi pe toti.

Cu respect,

Vasile Valerica - Ploiesti, jud. Prahova


”Stimata redactie, gândul recunoștinței mă îndeamnă să vă scriu și să-i mulțumesc din suflet dlui Mircea Șerban, care, cu modestie și dezinteres, publicând articolul despre ”apa de piramidă”, m-a scăpat de boli pe care nu le-au depistat medicii nici la Pitești, nici la București, ei spunându-mi că sunt ”perfect sănătoasă”. Eu însă mă simțeam foarte rău, amețeam, oboseam, aveam permanent o greutate pe creier, iar în ultimul an aveam chiar manifestări de amnezie. Mulțumesc lui Dumnezeu că i-a dat dlui Șerban gândul să publice sfaturile sale privind apa de piramidă. Am încercat și eu. După 10 zile de tratament, am eliminat pe nas tumori, iar după 21 de zile, prin tranzit intestinal, alte câteva. Am început să-mi recapăt luciditatea, depresiile au încetat, genunchiul meu, care era umflat, dureros și roșu (o posibilă ruptură de menisc) a revenit la normal. Încă o dată vă mulțumesc.

Doina Sabau – Pitești

”In februarie 1997, am citit pentru prima data despre apa de piramida in revista "Formula As" (desi era a doua oara cand se scria despre ea). Pentru ca cel care o recomanda, d-lMugurel Serban, spunea ca e buna si impotriva racelilor de sezon, in calitatea mea de recidivista (raceam foarte des si nici un vaccin sau antibiotic nu-si facea efectul), m-am hotarat sa beau apa de piramida (la vremea aceea sufeream si de o sinuzita maxilo-faciala). Exact la trei zile dupa ce am inceput tratamentul, am facut o raceala extrem de puternica cu eliminarea puroiului din sinusuri, care a tinut cam trei zile. De atunci - multumesc Bunului Dumnezeu si d-lui Mugurel Serban  - am scapat de sinuzita, nu mai racesc si totul e bine. Continuu sa beau si astazi apa de piramida, pe care le-o recomand si cititorilor acestei reviste, ca pe un veritabil miracol.

Prof. Silvia Holotiuc – Bacau

Sursa: Revista ”Formula AS”



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu